joi, 19 februarie 2009

Fight Club

Cartea mea preferata, apoi si filmul meu preferat.
Aseara la o bere mi-a venit o idee, ca cele mai bune idei iti vin la o bere, sau cand te caci.

Paranteza, mi-am dat seama cum sa castig premiul Nobel, o sa beau o bere in timp ce ma cac si o sa-mi vina o idee stralucita, adica, combinatia asta o sa fie atat de puternica incat o sa zguduiasca planeta. Sau o sa fie ceva atat de genial ca o sa-mi prajeasca de tot creierul. o sa vedem, am inchis paranteza.

Deci, cum ziceam, stateam la o bere si mi-am dat seama ca din cand in cand simt nevoia de a primi un pumn in fata.
E simplu sa primesti bataie daca vrei, te duci la unu intr-un bar, il injuri, ii arunci bautura in fata, il scuipi si el te bate. dar nu e chiar ce vreau.
Vreau sa ma caftesc cu cineva, dar nu din ura, nu ca vreau sa-l fac efectiv sa-l doara, sau sa vrea el asta. Eu nu urasc lumea.

Vreau sa fie asa, un fel de sport. Ca-n fight clubul original, aceleasi reguli in mare, poate putin adaptate dar acelasi cacat. Bine, nu o sa incep, project mayhem, nu o sa-mi fac o armata de maimute spatiale pentru ca nu sunt nascut sa fiu lider. Dar cred ca pot sa adun cativa oameni la fel de plictisiti ca mine sa se cafteasca intr-un parc/subsol/parcare.

Cine e interesat sa se cafteasca cu mine sa-mi spuna, ca sa vedem cum ne organizam. Puteti sa aduceti si prieteni, deocamdata primele doua reguli sunt:

1 Adu un prieten in Fight Club
2 Mai adu un prieten in Fight Club

Restul intr-o postare viitoare.

luni, 16 februarie 2009

mi se falfaie

Cred ca undeva in sufletul meu sunt un hipiot care iubeste intr-un fel pe toata lumea... De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca nu urasc pe nimeni, nu am boala pe nimeni, nu as vrea sa calc pe muie pe nimeni. Deci defapt nu iubesc pe nimeni, dar sunt hipiot ca nu vreau rau nimanui.....se pune?
Bineinteles ca sunt si exceptii din cand in cand, dar rar, si deobicei imi trece repede.
Niciodata n-am ganduri de genu "am chef sa calc pe muie un manelist/minimalist/cocalar de orice fel". Tot timpul sentimentul a fost mai mult de dispretuire fondata pe o durere in pula acuta fata de absolut orice din lumea asta.

In loc sa-i urasc, cum ar face orice om normal la cap, eu le respect dreptul la alegere. Ca ar fi plictisitor totusi sa avem toti gusturi bune in muzica, si cultura la fel de rafinata ca a mea. Atunci n-as mai simti eu sentimentul ala de superioritate pe care-l am tot timpul.
Deci daca stau bine sa ma gandesc, e bine ca exista tot felul de maimute ciudate care stau pe torul meu, asta inseamna ca absolut fara nici un efort sunt cu mult superior maselor.

Si in capul meu e deajuns, pentru ca in realitate, sunt un tip mediocru. Destul de mult peste medie, dar nu ma pun cu aia care sunt cu adevarat buni, in orice domeniu.
Inainte sa va apucati sa-mi spuneti cine stie ce cacaturi, ca defapt nu sunt foarte tare, tre sa intelegeti complexitatea lenii si durerii mele in pula.

Mie cand imi e lene nu fac nimic zile intregi. Prin nu fac nimic inseamna ca stau. Efectiv stau.
Nu mananc decat daca am ceva de mancare in camera, ma duc la baie doar daca e nevoie absoluta, nu fac dush, nu fac curat, nu raspund la telefon, nu intru pe mess, nu citesc nimic (nici macar subtitrari), nu ies din casa pentru nimeni si nimic din lume (nici macar la o bere, plm daca vrei sa ma vezi vino la mine, daca nu, ia pula).

Cateodata pot fi in starea asta si o saptamana, stiu la ce va ganditi, plm dupa o saptamana puti ca dracu daca nu te speli.....pai da, asa e, dar te obisnuiesti cu mirosul totusi, trebuie doar sa nu inspiri aer direct de la subrat.

Cineva mi-a facut cel mai tare compliment ever...m-am udat un pic in momentul ala. Mi-a zis ca lenea mea e monumentala, ca e ceva atat de rar incat trebuie protejat, si ca atunci cand o sa fie bogat o sa aibe grija de mine ca sa-mi pastrez lenea.
Deci mare centaur, pune in pula mea mana si fa banu gros mai repede, pana termin cacatul asta de facultate, ca sa nu se strice lenea cand o sa fiu OBLIGAT sa ma angajez.

Asa ca o concluzie cred ca sunt in parte hipiot pentru ca atat de tare nu-mi pasa incat mi-e lene sa urasc pe cineva. Pentru ca sa urasti pe cineva tre sa depui efort, si eu am un principiu: nu o sa depun niciodata efort de bunavoie (va dati seama cat m-au iubit profii de sport prin liceu).
Si ma cred atat de tare pentru ca defapt sunt atat de mediocru incat nu-mi pasa, ma multumesc cu ce am, eu sunt cel mai mediocru om din lume, daca imi e permisa expresia.

joi, 12 februarie 2009

acum ca devin si eu incet popular, prin asta ma refer la faptul ca mai am si alti vizitatori in afara de aia pe care-i cunosc deja, si asta multumita lui radu, ma simt deja obligat sa mai bag ceva nou. inca nu stiu ce...dar promit ca in curand o sa scriu.

joi, 5 februarie 2009

plictiseala

am terminat cu sesiunea. sa spunem ca am terminat...bine pentru standardele mele. si pentru ca s-a terminat sesiunea a venit vacanta. in mod normal m-as fi apucat cu ambele maini de cur si as fi sarit in sus de bucurie, dar acum nu. vacanta inseamna ca tre sa ma intorc acasa in braila. si oricat de bucuros as fi ca vad lumea de pe aici (va stiti voi care sunteti)....kkt nu am ce face. am deja vreo 5 zile de cand sunt in braila si simt ca innebunesc. e plictiseala mare. ies la cateva beri si la 11 deja sunt in casa, ca pe aici asa se obisnuieste.
in mod normal n-ar fi o problema ca mi-as beli ochii in fata calculatorului si as sparge cateva capatzani, as creste cateva nivele cu caracterele noi si alte chestii de genu asta. dar junghiul asta de calculator de acasa abia mai ruleaza windowsu. pe vremea lui mergea, am terminat sute de jocuri cu el, da acum kkt abia se misca.

e o postare neamuzanta si proasta tare de tot dar ma plicitisesc in casa si mi-am ocupat cateva minute din timpul meu absolut neptretios in momentul asta. probabil o sa ma duc sa ma culc in 10 min...